Monthly Archives: august 2019

Krombiera Flute

IMG-20190827-WA0002

Krombiera Flute nu sunt altceva decât un fel de pifteluțe din cartofi și prăjite în ulei. Se pot servi ca fel principal sau ca desert alături de compot. Bunica prefera compotul de mere, pe care-l făcea chiar ea, proaspăt.

De ce se numesc Flute? Nu am nicio idee, poate varianta originală a preparatului era mai lunguiață, nu de formă rotundă și plată așa cum le știu eu. Mama își amintește că bunica ei le zicea Krombiera Flute, așa le-am păstrat și eu denumirea.

Oma mea nu le făcea foarte des sau nu-mi amintesc eu bine, știu doar că-mi plăceau tare și le mâncam simple, fără nimic altceva pe lângă.

Citește în continuare

Supa de gaina cu galuste de gris

20190818_135542

Nu-mi pot închipui duminicile în familie fără supă de găină cu găluște de griș sau cu tăiței de casă făcuți de bunica cu multă pricepere și răbdare. Fie vară, fie iarnă supa asta a intrat în meniul familiei noastre, de generații. Dar la fel de bine sunt sigură că toți bănățenii o prepară pentru propriile familii. Și mai cred că este cea mai iubită supă. Nu am dreptate?

Fierbinte, galben-aurie, clară, cu fidea măruntă sau cu găluște pufoase, presărată cu piper negru din belșug și puțin oțet, așa începea întotdeauna prânzul de duminică la bunica. Foarte rar făcea Oma alt tip de supă. Ba, dacă stau bine să mă gândesc, nu-mi amintesc o altă supă sau ciorbă duminica.

Supa se pregătea de sâmbătă seara, iar a doua zi bunica nu făcea decât să o dea un clocot și să pună două mâini de fidea adusă din șpaiț, unde-o păstra la rece într-o cutie de carton tapetată cu hârtie albă. Sau, când avea poftă de găluște de griș, spărgea două ouă de la găinile ei din curte, și le amesteca cu un praf de sare și griș.

Oma nu servea niciodată la masă legumele fierte în supă, doar carnea. Rânza o împărțea la toată lumea, câte o bucățică mică, doar de poftă. Bunicul se delecta cu ficat fiert și puțin piept, iar bunica era mare iubitoare de aripi și labe de găină. Pulpele, de regulă, le păstra pentru pane.

Citește în continuare

Salata de cartofi cu smantana

20190818_133933

Dacă mă întrebi care este mâncarea mea șvăbească preferată, cred că m-aș opri la salata de cartofi cu smântână. Nu este nimic complicat la acest preparat, nu conține ingrediente multe, se face repede, este spornic, dar, poate înainte de toate, nu este pretențios. Simpli cartofi fierți, puțină smântână, sare și ceapă și nu-ți mai trebuie altceva.

Când pregătea bunica această salată? Duminica. Și așa s-a transmis mai departe. Mama tot duminica o face și acum. Foarte rar, în copilărie, primeam cartofi cu smântână în altă zi, bănuiesc că era o chestiune legată de vreo poftă a bucătăresei. În rest, se respecta cu strictețe meniul moștenit de la bunici.

Citește în continuare

Supa cu cartofi, svabeasca

20190814_124510

Din meniul șvăboaicei moștenit chiar de la bunica ei, nu lipsea supa de cartofi cu ouă fierte, pe care o pregătea în zilele de miercuri. Felul doi nu prea exista, săream direct la desert, dar nouă, copiilor, nici că ne părea rău. Bunica ne făcea gogoși sau clătite, iar gemul de casă era la putere. Preferatul meu era cel de căpșuni, dar și cel de caise. Bunicii îi plăcea mult gemul de prune. Sau, când avea poftă, desfăcea un compot, fie el de prune, piersici sau mure. Citește în continuare

Prajitura raw vegana cu fistic si physalis

20190802_073342

Sa incepem luna cu arome faine in ciuda ploii.

Citește în continuare