Nimic nu se compară cu amintirile copilăriei. Totul este mai frumos atunci când ești copil, cerul mai albastru, soarele mai strălucitor, florile mai colorate, străzile, pe care te jucai zi de vară până-n seară, mai largi și mai mari, apa mai dulce și mâncarea mai bună. De fapt, cea mai bună mâncare este cea din copilărie. Niciodată de-a lungul vieții nu vei mai regăsi gustul de atunci.
Să fi fost la grădiniță când am văzut pentru prima oară nucă caramelizată, frumos porționată și pusă la rang de cinste într-o bombonieră de sticlă? Bomboniera trona pe frigider, locul ei dintotdeauna. Însă de cum am pășit în casă, am observat că aceasta nu era goală ca de obicei. Nasul meu fin, antrenat pentru a găsi până și cea mai mică firimitură de dulce, a mirosit imediat că acolo se ascundea o comoară de neprețuit.
Imediat ce am ridicat capacul de sticlă, am rămas plăcut impresionată de ceea ce bunica numea ”bomboanele copilăriei” ei. Am crănțănit vreo două bucățele de zahăr caramelizat între dinți și m-am îndrăgostit pe viață.
Pentru că în copilăria mea bomboane și caramele se găseau din belșug la magazin, Oma făcea rar nucă caramelizată, dar în memoria mea i-am păstrat un loc de cinste. Bomboniera din poză este de la bunica, nu știu dacă e chiar cea din amintirile mele, însă o voi păstra ca pe o moștenire de preț.
