Când eram eu copil, nu exista început de vacanță de vară fără socată, încât pentru mine chiar și acum vara începe cu adevărat abia atunci când înflorește socul.
Am în fața ochilor cea mai frumoasă imagine, cel puțin din punctul de vedere al unui copil care asocia licoarea dulceagă și aromată cu libertatea zilelor lungi de vară: borcanul cel mare de sticlă plin ochi cu apă, flori de soc, zahăr și lămâie tronând la loc de cinste în holul bunicii.
Bunica îl punea întotdeauna în același loc, în geamul mare (așa cum numai casele șvăbești au) care dădea în hol, geam cu rame frumos vopsite în alb. Aici avea soare și căldură toată ziua, astfel încât în scurt timp sucul era gata.
Din când în când îi dădeam târcoale borcanului, ridicam farfurioara, învârteam vârtos cu lingura de lemn și sorbeam cu nerăbdare.
Iar când socata era gata, cobora Raiul pe Pământ…
