Prăjitură cu ciocolată, vişine şi nucă

Ceva bun de duminica.

Ingrediente:

Pentru foile cu miere:

2 oua mari

100 g zahar

2 linguri miere

2 linguri cacao

5 linguri ulei

1 lingurita bicarbonat de sodiu

zeama de la o lamaie mica

2 linguri lapte

350 g faina tip 000

un praf de sare

Pentru bezeaua cu nuca:

5 albusuri

1 praf de sare

5 linguri de zahar

2 linguri de faina tip 000

100 g nuca macinata

Pentru crema cu ciocolata:

700 ml lapte

80 g amidon

200-250 g zahar

2 linguri cacao

 2 fiole esenta de vanilie

300 g unt 80% grasime

In plus:

250 g visine puse la borcan special pentru prajitura (scurse bine)

100 g ciocolata amara 55% cacao

2 linguri ulei

o mana de nuci prajite

Preparare:

Se incepe cu foile de miere.

Se amesteca ouale, zaharul, mierea, uleiul si cacaua intr-o cratita antiaderenta (eu am cateva de la Fiskars si sunt minunate, nu mai trebuie sa fac nicio crema de baie de aburi), foc mare in prima faza, apoi se poate reduce la mediu inspre mic.

Se amesteca cu un tel de silicon pana cand compozitia incepe sa se lege. In acest punct se adauga bicarbonatul stins cu zeama de lamaie si se amesteca bine. Apoi se adauga laptele si se amesteca bine. Se mai lasa la foc mic pana cand s-a legat frumos crema si apoi se rastoarna intr-un vas in care s-a amestecat faina cu praful de sare. Se omogenizeaza un aluat mai moale, care se imparte in 2 bucati.

Daca nu ai o oala antiaderenta cu un fund gros, metalic in care nu se prind cremele, vei face acest pas pe baie de aburi, clasic, oala cu crema o pui peste o alta oala in care fierbe apa.

Sa nu incerci niciodata sa amesteci cacaua in faina. E gresit! Nu se va lega niciun aluat de intins si de copt pe fundul tavii. Cacaua trebuie adaugata de la inceput peste oua, pe foc, pentru o omogenizare.

Se cantareste aluatul, se imparte in 2 parti egale, se intind apoi 2 foi de 25 cm X 40 cm, se transfera pe hartie de copt, apoi se coc pe rand, pe fundul tavii, in cuptorul preincalzit la 200 de grade Celsius. Se coc cam 15 minute. Se lasa la racit complet.

In acest timp treci la blatul de bezea cu nuca.

Se spumeaza albusurile cu un praf de sare pana cand stau bat. Apoi se incorporeaza zaharul si se mizeaza pana cand se obtine o bezea lucioasa. In acest punct se incorporeaza nuca macinata si faina. Se amesteca totul cu grija, cu o spatula de silicon.

Tava pe care s-au copt blaturile cu miere se tapeteaza cu o hartie de copt (mie imi place sa ud hartia si sa o storc usor, apoi se asaza minunat in tava si blatul va iesi fara marginile compromise), pe interior, se intinde apoi bezeaua cu nuca, se niveleaza si se coace in cuptorul preincalzit la 200 grade Celsius pentru circa 20 de minute sau pana cand deasupra incepe sa se aureasca. Se scoate din cuptor si se lasa la racit complet.

Pentru crema de ciocolata.

Se amesteca amidonul cu zaharul, se toarna deasupra laptele, pe rand, si se amesteca totul cu telul de silicon. Se transfera apoi compozitia in oala antiaderenta de la Fiskars sau pe baie de aburi, foc mare la inceput, apoi cand incepe sa dea semene de ingrosare, se reduce focul la mediu, iar la final inspre mic. Se amesteca in permanenta.

Dupa ce crema s-a ingrosat, se stinge focul si se incorporeaza vanilia. Se lasa la racorit. Din cand in cand se amesteca cu telul pentru a se evita crearea de pojghita.

Cand crema este doar calduta, se incorporeaza cacaua cernuta si apoi, rand pe rand, bucatele de unt la temperatura camerei. Eu folosesc tot telul. Crema usor calduta si se incorporeaza totul foarte bine.

Pentru asamblare.

Inainte de asamblare incalzesc usor 100 ml lapte cu care voi unge cele 2 foi de miere, pe dos, si le voi lasa vreo 10 minute in repaus pentru a absorbi tot laptele. Apoi trec la asamblare.

Foaie cu miere, crema de ciocolata, visine scurse, blat bezea cu nuca, crema, visine, foaie cu miere. Mai pastrez 4-5 linguri de crema pentru decor.

In acest punct las prajitura la temperatura camerei, daca este racoroasa camera sau o dau in camara, pun deasupra niste greutati, gen un tocator mai greu, si o las asa cateva ore. Apoi intind deasupra si restul de crema si dau prajitura la frigider.

A doua zi scot prajitura, tai marginile, mananc marginile (sunt cele mai bune), decorez cu ciocolata topita cu ulei si cu nuca prajita tocata mai grosier.

Pofta buna!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s