Mmm… doar atat 🙂
Ingrediente:
Pentru blat:
400 g nuci
2 linguri miere
100 g nuca de cocos
1 lingura plina tahini
1-2 linguri apa
un praf de sare
Pentru crema:
400 g caju
3 linguri miere
coaja de la 1 lamaie
zeama de la 2 lamai
1/2 lingurita turmeric
2 linguri seminte chia albe
180 ml ulei de cocos topit si racorit
Pentru frisca:
1 conerva lapte de cocos
2 linguri zahar de mesteacan
Plus:
500 g capsuni proaspete
Preparare:
In prima faza se pune caju in apa rece pentru 10-12 ore la hidratat, cel mai bine peste noapte.
A doua zi dimineata te ocupi de blat. Nucile le pui in robot cu mierea, tahini, praful de sare, nuca de cocos si apa. Omogenizezi totul bine pana obtii o pasta lipicioasa.
Se ia o tava de tarta, diametru 26 cm, se tapeteaza cu folie de aluminiu, apoi cu blatul de nuci se tapeteaza atat fundul tavii, cat si marginile. Da la frigider 30 de minute.
Intre timp faci crema. Scurgi bine caju, il pui in robotul de bucatarie impreuna cu mierea, coaja de lamaie, zeama de lamaie, turmericul pentru culoare, praful de sare si semintele de chia. Omogenizezi bine. Pui si uleiul de cocos, pe rand, ca pentru maioneza si omogenizezi pana obtii o pasta fina. Lasa in repaus 30 de minute.
Scoate tava din frigider, intinde crema, apoi da peste noapte tarta acoperita la rece. Baga si cutia de lapte de cocos peste noapte la rece.
A doa zi faci frisca spumand partea tare, „untul” de cocos, impreuna cu zaharul de mesteacan pana obtii o crema spumoasa.
Se decoreaza tarta cu frisca si capsuni.
Pofta buna!