Tort comanda pentru doi artisti. La multi ani fericiti impreuna!
Creatiile lui Stefan le gasiti pe site-ul lui.
Ingrediente:
Pentru blat:
10 oua
10 linguri de zahar
2 linguri de cacao
8 linguri de faina
praf de cuisoare
Pentru crema:
400 ml frisca lichida
2 ciocolati amare Primola
praf de cuisoare
+ cirese din compot
Pentru sirop:
zeama de la cirese
1 esenta de rom
Pentru pasta de zahar:
1 kg zahar pudra Margaritar
1 plic de gelatina
cam 100 g miere
coloranti Wilton
pentru crema de unt:
margarina
zahar pudra
Preparare:
Se face un pandispan simplu. Se spumeaza albusurile cu un praf de sare, se adauga zaharul, apoi galbenusurile, faina, cacaua si praful de cuisoare.
Se tapeteaza o forma rotunda cu ulei si faina, se pune aluatul si se coace in cuptorul preincalzit pentru cca 30 de minute. Se scoate din forma, se lasa la racit, se lasa peste noapte la frigider si se taie apoi in 2.
Intre timp se pune frisca intr-o craticioara la bain-marie, cand ajunge la punctul de fierbere se pune ciocolata rupta bucatele si se invarte pana se topeste toata ciocolata. Se adauga apoi si praful de cuisoare. Se lasa la racit si apoi se da la frigider putin, pana se raceste mai bine. Pentru ca avea consistenta dorita eu nu am mai spumat apoi compozitia.
Zeama de la cirese se pune pe foc pana ajunge la punctul de fierbere, se adauga esenta de rom si se lasa pana se racoreste putin.
Pe un platou/carton etc se pune primul blat, se insiropeaza, se pune inelul de la o forma detasabila de tort, se pune crema de ciocolata, ciresele fara samburi si deasupa se pune blatul al doilea, insiropat. Se da la frigider pentru cateva ore. Se scoate apoi inelul, se decoreaza pe margine cu crema de ciocolata, deasupra se unge cu margarina/unt spumat cu zahar pudra. Se da iarasi la rece, pana in momentul decorarii.
Se prepara pasta de zahar, se coloreaza si se modeleaza.
Pofta buna!
e incredibil
Multumesc din suflet!